Imi privesc sufletul inrobit asemenea unui sclav, ce zace la pamant ramas fara putere. Privesc ce-a mai ramas din mine; un chip sters, in a carui privire pierduta si goala, se pot citi urmele amintirilor si ale sperantelor spulberate, urmele lacrimilor fierbinti, ce inca imi cad pe obraji. Ma scald in propia-mi minciuna, ma innec singur in durere, strigandu-te... Dorul ce ma macina, te cheama ... dar nu mai esti demult langa mine. Sunt eu si atat; eu si dorinta ce-mi inunda sufletul, eu si singuratatea ce-mi umple toata fiinta. Nu esti nici chiar atunci cand am nevoie de tine mai mult ca de aer, caci uit sa respir daca te am aproape. Iubirea mea pentru tine, e ca un inger alb ce-mi poarta sufletul intr-un zbor lin, incet, spre o moarte dulce... Ma voi spulbera precum visele, singurele ce-mi ramasesera aproape, pentru a ma mangaia. Ma voi pierde in iluziile cu care ma amagesc, pentru totdeauna.
Cand se lasa intunericul, te simt mereu mai aproape. Esti o speranta ce nu moare, insa ma ucide pe mine incet, incet...
Foarte tari pozele =p~.
RăspundețiȘtergere