Tu ... m-ai învăţat să zâmbesc,
Eşti raza de lumină-n noapte, atunci când rătăcesc;
Eram picat mult prea adânc când m-ai găsit,
Însă mai ridicat şi-n ale tale braţe am zâmbit.
Era întuneric ... mă simţeam pierdut,
Mult prea împrăştiat în gânduri de demult;
Zăceam cu sufletul de teamă urmărit,
O teamă, ce cu tine a murit.
M-ai scos dintr-o realitate mult prea neagră,
Aveam în mine atunci, doar o speranţă vagă;
Visam un lung coşmar de o întreagă viaţă,
Dar m-ai trezit ... şi am păşit spre-o nouă dimineaţă.
În tine am regăsit încrederea pierdută,
Speranţa ce-mi murise stinsă, într-o durere mută;
Mi-ai şters trecutul, inundându-mă cu a ta iubire,
Iar astăzi plâng; dar sunt lacrimi de fericire...
Toate clipele alaturi de tine, sunt nepretuite pentru mine...
" - De azi nu urasc. De azi nu simt nimic. Am sufletul impacat. E sus. Simt iubirea pentru tine.
- Pe care nu o merit !
- Poate nici eu nu am meritat un masacru asupra sufletului si demnitatii mele. Dar l-am primit. Deci, e simplu... "
" Stii in *povestile* alea care se spun cu insula. Esti pe o insula, alegeti 3 lucruri care le vrei cu tine. Asa si eu. Mi-am facut propriul Iad si am ales un lucru, care sa imi aminteasca ca sunt om, ca sangele trebuie sa curga prin vene, ca trebuie sa imi mentin temperatura corpului, si prin urmare am ales iubirea pentru tine. Ea imi aminteste de mine. Sunt in jocul meu, deci am regulile mele. "
... ca si aceste cuvinte. Te voi iubi intotdeauna !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu