Un vis real

Ea spune:
- Iubirea ce ti-o port, e o ca o rana ce ma doare
Ma macina si sufletu-mi ingroapa tot mai tare...
Iar el raspunde:
- As veni, dar imi e teama
Sa nu te pierd apropiindu-ma;
Caci viata-mi fura dragostea si imi transforama orice zambet intr-o drama.
Mi-e teama ca lumina ta sa nu dispara,
Mi-e teama ca iubirea sa nu piara...
Ea spune:
- Nu mai pot ... caci amintirea ta ma arde !
Si singura ma innec in lacrimile amare
Te strig, te chem aproape...
De ce doar stai, privindu-mi sufletul cum moare?
El ii raspunde:
- Inima mea e a ta, iti apartine
Deci voi risca, pasind din nou spre tine;
Si unul langa altul vom muri, ori vom invinge
Te rog, ia-ma de mana, nu mai plange...
S-a ridicat si a cuprinso-n ale sale brate
Pe chipul lui intunecat, acum citeai sperante.
O noua raza in privirea-i visatoare
Ce iar zacea pierduta-n ochii ei senini;
Acei ochi tristi, dar de iubire plini...

Pentru totdeauna...

De azi pasesc doar langa tine
Te voi urma pe acelasi drum;
M-ai ridicat, esti langa mine,
Am reinviat din propiul scrum.

Ochii inca imi poarta lacrimi,
Iar sufletu-mi patat de sange,
Urma durerii o mai simte,
Cand teama iarasi ma infrange.

Pierzand sperantele-n iluzii,
M-am ratacit adanc in noapte;
Indepartandu-ma de tine,
Alunecand tot mai departe.

Ai fost acolo intotdeauna,
Dar evitam sa te privesc;
Cand asteptai doar pentru mine,
Sa-ti dau un semn, sa iti vorbesc.

Si mi-ai trimis din cer o raza
Cand umbra mortii m-a atins;
Privind atunci din nou spre tine,
Iubirea noastra a invins.

Azi suntem iarasi impreuna
Vom putea trece peste tot;
Si dincolo de moarte alaturi,
Caci langa tine simt ca pot.

I have someone like me, now...

Tu, Demonul iubirii. Eu, Ingerul infrant

Dorind mereu sa-mi ard trecutul,
Patat de atatea amintiri,
M-am prabusit simtind cum viata-mi,
Se scurge-n lacrimi si iubiri.

Zaceam mintindu-ma cu vise,
Iar locul-n care m-ai gasit,
Il ingropasem in durerea,
Care incet m-a omorat.

Acolo am varsat doar sange
Cu sufletul intunecat;
Cersind un strop de fericire,
Am adormit indurerat.

Tu erai Demonul iubirii,
Eu Ingerul ce am picat,
Caci aripile mi-au fost frante,
Cand ai venit si m-ai salvat.

Ai aparut din intuneric,
Dar spre lumina m-ai condus;
Iar in privirea-mi mult prea goala,
O urma de speranta ai pus.

Eram stins, ratacind in umbra
Caldura ta m-a reinviat;
Ai fost o flacara in noapte,
Cand Cerul m-a abandonat.

Soaptele tale au fost focul
Ce-au reaprins iubirea-n noi,
Iar lacrimile mele ploaia
Ce-au sters urmele de noroi.

Intuneric si lumina

Odata lacrimile-mi alinau durerea
Astazi ma ard, ma sfasie si-mi iau puterea;
Cu sufletul secat si inima la tine,
Incerc sa pot spera ca totul va fi bine.

Stiai ca visele sunt ireale ?
Dorinte neimplinite, ori iluzii goale...
Traiesc in visul meu, numit "viata",
Cu fericirea atarnata de un fir de ata.

Si tot ce am acum, curand dispare
Si tot ce azi invie, maine moare;
Voiam sa cred ca sunt adevarate,
Dar astazi stiu: tu esti a mea realitate !

Cand toti vorbesc despre sinceritate,
Cu aceleasi replici insa, demult invatate,
Tu ma alini rostind simple cuvinte
Ce mi le spune al tau suflet, caci se simte...

Te-am regasit ca pe o dulce amintire
Invaluita intr-o raza de iubire;
Ascunsi in intunericul greselii,
Purtam pe chip aceeasi pata a durerii.

Ajuta-ma sa zbor, ia-ma cu tine !
Promite-mi sa nu pleci de langa mine.
Inca mie frig ... si vad doar ceata-n zare,
Dar impreuna vom gasi o cale.

Am reinviat cu o speranta mult prea vaga
Tot ce avem, este iubirea ce ne leaga;
Iti aud vocea ... urmarindu-ma prin vis
Acum am cheia; te eliberez cum ti-am promis...

Infrant

E doar teama, dorinta si iubire
Ce lupta cu vaga ta amintire;
Mi-e frica sa pic si ma doare,
Caci rana din suflet nu-mi moare.

Sau poate speranta din mine,
Ce zboara alaturi de tine,
Ma arde; esti ultimul vis,
Caci restul in lacrimi s-au stins.

Prea multe ganduri ce nu au putere,
Sa tina in ele atata durere;
Si port pe chip aceeasi privire,
Plina de vise si dezamagire...

Am pierdut lupta si increderea-n mine
Invins iarasi ma simt, pentru tine;
Renunt la un zambet, sperand la mai bine
Sfarsesc plin de lacrimi, ingropat in ruine.

Octombrie

Ma simt atat de pierdut... Pierdut in nelinistea ce-mi imprastie sufletul. Am vrut sa ma adun, dar adunandu-ma, te pierd pe tine. Sunt iarasi impartit in mii de bucatele, aruncate printre atatea vise. M-ai intrebat despre sensul acestui drum, mult prea intunecat, al vietii... Mi-ai cerut motive pentru a trai. Tu stii ca eu... Numai eu, stiu cel mai bine ce simti. M-am lasat invins, plangand pierdut pe aceasi melodie ca si tine... Astfel ti-am simtit fiecare lacrima varsata, ti-am simtit durerea. Am traito alaturi, pe aceleasi versuri... Cum te-as putea lasa sa pleci de langa mine? Cum as putea merge singur mai departe...? Nu-mi lasa sufletul sa se stinga, ratacind insetat prin acest desert pustiu ... cand singura alinare o gasesc alaturi de tine ... cand lacrimile ce le varsam impreuna, sunt asemenea picaturilor de ploaie, ce ne sting durerea si dorul.
E un mare gol in mine, ce nu poate fi umplut de nimeni si nimic altceva. E spatiul creeat de tine, e locul tau ... ce l-ai sapat adanc in inima mea candva, ingropandu-te in el apoi. As putea sa o descriu ca pe o sete... O sete intensa ce m-a cuprins. Sufletul meu e insetat dupa ceea ce il poate completa si ceea ce-l poate face sa se simta implinit; dupa tine...

Ti-am spus: Poate ca Cerul e singurul ce ne mai poate aduce aproape unul de celalalt. Singurul ce ne poate uni sufletele, printr-o singura privire. Deci priveste-l... Fa-o impreuna cu mine.

Mi-ai spus: De cate ori vei privi norii, sa te gandesti la mine...

Promite-mi ca nu vei mai pleca de data aceasta. Promite-mi ca nu te voi mai pierde, pana ce vom putea pasi alaturi unul de celalalt, pe acelasi drum... Pana ce pasii ne vor urma sufletele impreuna spre lumina ... departe ... catre soare, pentru totdeauna.

Uneori ... trecutul iti poate completa prezentul.
Uneori ... in umbra lui gasesti lumina ce-ti lipseste.
Uneori...