Confesiuni

Ecoul rasetelor noastre se rostogolea prin iarba,
Dar asta era în vremurile prafuite.
Iti convigeam ochii,
Insa ma derutase lumina.
Era atat de multa...
Aproape ca ne orbea.
Si erau zilele acelea...
Ce purtau asupra lor doar povara zambetului,
Lipsit de alte griji.
In ciuda zgomotului infernal
Ce trece fara ca macar o picătură de sudoare să-i alunece pe frunte,
Am inceput sa-mi renovez Paradisul.
Mi-am luat spada si am taiat fiecare regret in bucatele mici,
Doar pentru a se putea odihni alaturi de lacrimi.
Si iar sunt zilele acelea...
Acum insa, poarta asupra lor o noua pata de culoare.
Si daca nu mi-ar canta aprilie la geam,
Unde as fi acum?
Si daca nu mi-as asuma nebunia ca pe o propie directie... ?