- Inca nu stii? am spus, aruncand o privire spre ratiunea indesata bine undeva in subconstient. Pupilele-i mici si negre, parca mazgalite cu creionul... aveau aceeasi privire incruntata si atintita asupra mea.
- Nu te-am putut pastra langa mine. M-am saturat de strigatele tale ! Ai crezut ca-s bolnav, mi-ai diagnosticat sufletul ! Iubirea? Am combinat-o cu un strop de nebunie, si am ajuns pe culmile extazului. Doar lasa-ma sa plutesc in propiul meu stil... Prin fereastra aceasta intra acum doar lumina. Am asteptat o raza de Soare pentru a imi colora privirea, si sub lumina ei am invatat sa-mi impletesc sentimentele in cuvinte... Sa-mi pot citi sufletul. E Paradisul pe care mi l-am asumat. Am fost nevoit sa distrug tot, incercand sa ascut ura ce se afla in jurul meu.
E liniste din nou. Gandurile si vocea lor acuta parca au incetat o clipa. Am destramat o lume intreaga, sperand ca voi gasi o farama din tine. Si iata-te aici, dincolo de zgomotele ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu