Si ce daca? Minte-ma. Am invatat sa iubesc pana si felul in care o faci. Demult, mi-am despicat ranile rascolind durerea, si cautand un motiv sa o iubesc. Astfel, am vindecat-o: iubind stropul naivitatii cu care ma minti.
Acum.. ca am invatat sa inlocuiesc o lacrima cu un zambet, inaintea de a se naste, am reusit sa te inteleg. Nu e nimic de gasit in mine. Sunt doar o umbra ce s-a agatat de tine, pentru a-si alunga teama de intuneric. Ti-am daruit pana si singura raza pe care o detineam: iubirea. La inceput palpaia asemenea unui neon muribund, ratacindu-se in lumina ta. Am ramas doar o pata stearsa de intuneric straveziu, simtind nevoia constanta de a-mi purta prezenta intr-un cerc inchis in jurul tau. Sau, poate doar o adierea trecatoare in vartejul vietii tale. Ma pierd inainte, purtat de aceasta dorinta covarsitoare.
Stiu. Si ce se va alege de mine?
Te rog, nu te gandi, minte-ma din nou. Am aruncat vopseaua neagra din cutia timpului. Lacrimile s-au invechit deja; vor trece absente pe langa zambete. Imi va purta de grija verdele pal in care mi-ai colorat sufletul.
Caci ochii tai intotdeauna vor fi calzi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu