Admit

Sunt dependent. Dar, lanturile nu sunt reci. In locul unei celule, am ales cea mai luminoasa incapere. De aici pot vedea furtuna, dar nu o pot simti. O pot auzi, dar nu intelege. Si e furtuna afara, mereu a fost. Au aruncat cu pietre de cand am plecat, spunand ca mi-am inchis libertatea aici. Imi vorbeau despre ea, inconjurati fiind de toate acele cartonase rosii. Pe fiecare din ele era notata o limita importanta, un ultim titlu in ziarul vietii, o regula in jocul personalitatii.
- Libertate?
- Mai multa ca niciodata. Caci, camera in care ma aflu nu are pereti.
- Si sentimentele?
- Le-am curatat de nesiguranta propiei lor existente. Iar acum, nu mai dor. Sunt vii, traiesc !
- Si iubirea?
- Am fumat-o, am cunoscut-o in toate formele si culorile ei. Am inspirat-o adanc, lasand-o apoi sa-mi iasa prin toti porii.
- Dar dependenta?
- Zambetul ei.