Cu toata aceasta schimbare... nu m-am gandit vreodata ca ametesc. Arunc zambete in jur cu o tentă de nonşalanţă, insa... e doar o imitatie ieftina. Dar, nu ne putem permite să se termine Cerul, cu toate ca Moartea da mana cu toti si în treacat mai i-a cate un suflet. Te-am regasit, cum o fac de fiecare data cand ma intorc. Acum insa, muzica minte cu o voce stinsa, printre atatea ziduri goale ramase... Si ce este în spatele zidurilor? Nimic ! De atunci... e atata liniste. Si vantul inca poartă farâme ale iubirii mele.
- Promit ca le voi umple ! am suierat printre dinti. Eu oricum leagan Soarele !
Oare tu... ce simti cand te intorci?
Uneori e atat de greu sa lupti cu tine insuti si sa impui ca totul sa se mentinta in linia fericirii, incat te epuizezi pur si simplu.. Si tot ce ramane din tine e un om fara forte, ramas doar cu durerea ce si'a facut loc printre crapaturi...
RăspundețiȘtergere