Am scris:
Sunt ca și o sală goală. Pentru cine joc roluri? Pe cine vreau să mint cu adevăruri schiloade?
A fost începutul unei șoapte ce a urlat în mine. Și de atunci are chip. Doar aripile oarbe îmi pot povesti ce n-am știut să văd. Și am scris:
În imaturitatea subtil conjugată la un scandalos egoism, am fugit de îmblânzirea timpului, administrându-mi intravenos o furtună, socialmente irațională. Și-ntr-o singurătate nemăsurabilă, m-am ajutat să găsesc pretexte lascive. Toate lucrurile firești migrau către inimaginabil. Așa am început să trăiesc nicăieri. De restul poveștii, am cumpărat vise.
Îmi este sufletul vinovat de neputința de a trăi cu ușile deschise. Și am scris:
Sunt gol sau nebun, oare? Pentr că, astăzi, uit de sicriul capriciului înnăscut. Nu fac ceea ce am spus, fac ceea ce am vrut să spun. În spasmele regretelor, îmi urlă tăcerea. Și-mi este iubire. De tine, suflet fragil, ce poartă un zâmbet salvat de maturitatea trăită într-un decor șubred, ce încă poartă-n ochi povești dintr-un poem nescris.
Zâmbesc amar. Precum un orb ce se-ntâlnește cu el însuși. Și iarăși, am scris:
Din prea iubire de sine am trăit la întâmplare. Mi-am pierdut răbdarea în cămașa de forță ce-mi precede incurabil nebunia! Mă lepăd de cuvintele ce-mi atârnă-n colțul buzelor, eliberez veșnicia îngrămădită la periferia oaselor mele! Și de restul viselor, cumpăr povestea.
Dincolo de freamătul unor clipe îngălbenite de timp şi aruncate-n tăcerea lui, în absurda noastră încercare de a ne înstrăina, devenim stângaci la orice apropiere pentru ca, mai apoi, să ne căutăm iarăşi cu voci febrile. Ne deteriorăm în tot ce-i banal, ne redefinim şi renaştem precum doi anonimi ce se îndepărtează-n îmbrăţişări. Şi tot ce ne spunem, ne spunem atunci când nu ne vorbim.
De-ai şti că, ţi-am strigat numele în cele patru zări doar pentru a-ţi mulţumi că exişti...
De-ai şti că, atingerile precare ascund cel mai intim tremur al fiinţelor noastre, păstrând ecoul între cuvinte simple şi trăiri - esenţa şi eternitatea clipei...
De-ai şti tu că, dincolo de graniţa unei separări vremelnice, departe de hotarul vieţii, am înţeles că te trăiesc. Cu admiraţie şi groază, între vulgaritate şi sublim, cu entuziasm copilăresc şi satisfacţie morbidă - te trăiesc pătimaş, condiţionat de nevoia de a te cunoaşte.
Şi de-ai şti tu cât aş vrea, uneori, să mă descalţ până la naivitate şi să te las să mă vezi aşa cum sunt... Căci numai căldura sufletelor noastre ar putea cuprinde surâsul blând al veşniciei. Şi l-am întinde spre marginile lumii.
Ştiam că va veni, din cauze total necunoscute. A fost ca şi o răsfrângere ce-mi încântase cursul lent şi costisitor al anilor amorţiţi de aşteptare, învechiţi încă de la naştere şi temători. A fost precum răcoarea şi mirosul dulce al serii. Tot aşa erau şi ochii ei - ca un amurg de vară târzie. Privirea arzătoare, aţintind unghiuri precise într-un amestec de surprindere şi hotărâre captivantă, de parcă cuprindeau complexitatea fiecărei clipe în strălucirea lor. Chipul, la fel de tulburător, sub conturul fin şi neregulat al trăsăturilor ce ii îndulceau austeritatea aşezată adesea pe el. Şi astfel, sub foşnetul unui curs impunător, a început să-mi urce pe braţe. Am purtat-o cu mine mereu... Şi-n spaţiul unei clipe, mi-am îngăduit a-i iubi fiinţa.
În acea vreme, îi alintam obrajii sub zorii fiecărei dimineţi ce se furişa prin geamul întredeschis. În acea vreme, strângea un surâs în colţul gurii, cuibărindu-şi sufletul în jurul gâtului meu. Dormea pe o margine de pat, cu faţa spre fereastră, în timp ce-i mângâiam visele şi ascundeam goliciunea vreunei lacrimi ce-mi atârna sfioasă sub pleoape. În acea vreme, înnopta în palmele mele, odihnindu-şi dorul ce-i cuprindea trupul. Uitasem cât am aşteptat-o. M-am trezit auzindu-i paşii ce călcau apăsat. Mi s-a aşezat pe genunchi fără să o strig, în timp ce-mi asculta gândurile cum se sparg în câteva vorbe pe vârful buzelor. Venise să-i dăruiesc dragostea mea. Şi mi-am îngăduit a o iubi.
În acea vreme, umblam desculţ să îi simt urmele. Azi locuiesc într-un colţ mai îndepărtat. Tabloul, însă, aparţine aceloraşi timpuri, iar eu mi-am îngăduit şi azi să o iubesc.
 |
| 9 ianuarie 2014 |
M-am strecurat atât de aproape, încât îmi era teamă c-ai putea să-mi auzi bătăile inimii. Mi se părea perfect să-ţi şoptesc, să înmulţesc clipele şi să le las să cadă peste noi - apăsat, cald, şovăielnic şi stângaci -, clipele acelea hoinare, cerşite, ce străluceau! Şi-ncet, dar adânc şi flămând totodată, fremătam primindu-ţi glasul, aidoma unui cerşetor care doar... cere! Dincolo de toată tăcerea, distingeam un tipar vechi din care mă hrăneam ca odinioară fără ca tu să desluşeşti misterul, ştiind că eşti acolo şi sperând că, dacă adun ceasurile, vei fi cu un pas mai aproape de mine. Am sfidat timpul sub un număr pregnant - 16:13 pm.
În ce direcţie-ţi alerg prin gânduri,
Cum suflu azi, eu, oare-n pieptul tău?
Străpung amar şi greu, precum străpungi tu-n mine,
Şi-n viaţa toată ce m-a dezvelit de tine?
Poţi să te minţi că nu va fi un noi mereu...?
Doar vocea goală-a sufletelor ne mai leagă,
Abandonate-ntr-un destin meschin!
Ne taie calea zvonuri pe sub cer,
Rescrise-n vers străin - pe post de prizonier,
Pribeag către delir, ce-şi caută alin.
Mi-e foame nebună - asurzitoare, mai presus de toate - acum când, desculţ sub cerul larg, răsuflarea vieţii trasează o linie incontrolabilă în sus. Mâinile încep să caute dansul frivol ce le-a înlănţuit şi se tânguie, ar vrea să-şi înfingă însetate colţii în versurile unui univers orbitor ce a încremenit surâsuri şi lacrimi. Să fie, oare, freamătul nemărginirii noastre retrase în vid, temătoare, azvârlită-n absurdităţile unui pământ jilav ce se zvârcoleşte înspre nimic, paralizată de laturile lui strâmte şi fantasmagorii?
Mi-e foame nebună - inertă şi mută - de zâmbetul ei fraged, aparent înşelător, alternând într-un amsamblu de mişcări imprudente, imboldurile entuziasmului cu avântul nostalgiei. Privirea adâncă, tulburătoare ca fiind ultima, adesea pierdută-n mărunţişurile cotidiene. Şi ochii, da, ochii precum smaraldul... ce-mi imobilizau toate gesturile.
Şi care ea? Iubirea. Iubirea fuge uneori, dar rămâne întotdeauna acolo.
