vineri, 15 noiembrie 2013

Cea fără de nume.

Cu-aceiaşi paşi, grei de emoţii,
Nu bănuiam, absurd, s-apară,
Tăcerea-n prag şi să-mi tresară,
Şi am voit să mi se pară.
Să despletim cu mâini ambiţii,
Din timp în timp, ca prima oară.

Încă-mi aşez, câteodată,
Pe tine fruntea-n aşteptare,
Sau urmărind câte-o scrisoare,
De care atârnă o-ncercare.
Să urle din trecut o pată,
Ce poartă 0 veche-nfăţişare.

Cheie ai pus în uşa noastră...
Dar pentru cea de-odinioară,
Mă-ntreb, nu-i cheia o povară,
Şi amintirea prea amară?
Căci e-ntuneric la fereastră,
Şi numai doliul ne-nconjoară.

Un comentariu:

  1. După tot ce a fost, după tot ce s-a frânt
    Nu mai ştiu unde eşti, între cer şi pământ
    Recunoaşte cinstit, că e totuşi puţin
    Când ne-am luat cu-mprumut pentru-ntregul destin.

    Poate că te-ai retras în străvechi mănăstiri
    Unde nici nu se-aud buletine de ştiri.
    Parc-ai vrea să mă stigi si n-ai voie deloc,
    Între toaca de fier si un clopot de foc.

    Şi te-aud respirând undeva în coşmar
    Şi de grija ce-o port, mă trezesc şi tresar
    Şi atât te iubesc, încât dac-o să mor
    Îţi mai sunt cu o viaţă şi-o moarte dator.

    RăspundețiȘtergere