marți, 13 septembrie 2011

Control

Visele nu ma mai incapeau, asa ca mi-am crestat pieptul sa le hranesc direct din mine. Dospesc zilele in cuvinte, inconjurat de suflete abatute ce-si ascund feţele-n palme. Le pot surprinde uneori privirile secatuite de speranta, atintite asupra mea... intrebandu-se de ce pot zambi. Prin fereastra deschisa le pot auzi tipetele. Dar ele nu stiu... continua a isi feri ochii de ai mei, incercand sa mascheze oasele dezvelite si macinate de furtuni.
Alerg de parca as vrea sa prind din urma clipa ce vine, cu aceeasi sete mereu. De parca as vrea sa strang toata lumina gramada in pumn, asa iubesc. Am umplut gura mortii de viata. Are flori albe si proaspete langa, eu am naluci de dragoste si raze ce-mi bat in geam. Raze fara brate - ce nu te vor putea imbratisa vreodata, raze fara picioare - ce nu-ti vor calca urmele. Dar am omorat tot ce misca in mine, incat sa iubesc tot mai mult. Incat fortele de expansiune ale viselor sa se inverseze si sa te aduc in bratele mele. Voi strange toate stelele in jurul tau doar pentru a-ti lumina chipul.

Nu sunt constant, nu sunt nici om. Am fost gasit intr-un sanţ, culegand orele-n palma. Numaram clipele pana cand o raza avea sa traverseze peretii inalti ai Cerului. Singuratatea mea e o comedie muta, iar eu nu pot vorbi; mi-am pariat dragostea pe tacere. Inima-mi bate cu acelasi ritm, are varful infipt in tine. S-a oprit candva la doua fara doua minute. Abia dupa multi ani, cand radacinile mi s-au intalnit sub pamant, m-am trezit desfrunzit. Praful era gros... si linistea coplesitoare. Eram singurul spectator ramas sa aplaude, cu bratele intepenite ca-ntr-o imbratisare. M-am ghemuit incercand sa-mi strang sufletul la piept, si mi-am dat seama ca nu mai aveam unul.

Am platit sa traiesc o viata de piatra aruncata intr-o eclipsa de lume. Nici macar aceasta nu-mi poate transforma in realitate obsesiile. Abia cand am muscat din sfarsitul dorintelor, am zambit pentru prima oara cu pofta.

2 comentarii: