27 ianuarie, 00:39 am
am incercat sa iubesc singuratatea. dar nu o pot iubi mai mult ca pe tine. nu o pot inlocui cu tine, nici macar pentru o clipa. singuratatea imi amorteste sufletul, reinviindu-mi toate nelinistile si temerile ce evit sa le privesc. invaluindu-ma apoi in acel intuneric, in care pic tot mai jos. acolo, in acea liniste deplina, pot auzi doar strigatele din interiorul meu. pot simti doar disperarea ce ma cuprinde, incercand sa ies. pot vedea doar umbra fiecarei incertitudini ce o am, umbrele tuturor regretelor si amintirilor, umbra fiecarei speranta spulberata. aceste umbre transformand totul intr-o lunga noapte, din care reusesc cu greu sa ma trezesc.
poate acesta e motivul pentru care am atat de multa nevoie de tine, de cuvintele si prezenta ta... in fiecare zi. cateva minute impreuna; doar cateva cuvinte, a caror urma imi va ramane intiparita pe suflet. si amintirea ce ma va ajuta sa-ti pastrez aproape prezenta. e de ajuns pentru a te simti inca aici, in nesfarsitele ore ramase. cu tine totul prinde sens in jur. ma faci sa ma simt viu, sa simt ca traiesc. esti tot ce sufletul meu are nevoie, pentru a gasi un motiv sa zambesc in orice detaliu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu