Paradis propiu

Mi s-au incurcat stelele-n par din nou, pentru ca am zambit alaturi de tine !
Asa ca, i-au o foaie si un pix... Instrumentele sinuciderii mele. Morfina. O alta doza zilnica de tine. Mi-am spus ca daca tot iti pastrez amintirea, macar sa te iubesc scriind. Pana si melodiile preferate sunt stricate uneori de parerile unor ipocriti ce nu stiu a le asculta... deci, ce-mi pasa? De te-ai putea citi vreodata, ai sti sigur ca-i mana mea. Daunezi grav inspiratiei !
Astazi, Soarele a apus descriindu-mi linia plutitoare a vietii. M-am imbatat cu raze iar... poate pentru a suta oara. Si, deodata nu am mai simtit nimic. Nu s-a oprit timpul in loc, nu am lesinat, nu era un vis... nici macar nu murisem. Eram doar eu, singur, inconjurat de cuvintele nebunesti ce-mi alergau prin suflet. Ultimele intrebari, penultima privire... Cerul se juca cu acoarele, mazgalindu-si apusul in nuante de violet si portocaliu. Nu am vrut sa patez si eu peisajul cu strigate, asa cum fac toti... deci, mi-am luat dreptul de a tipa. M-am gandit ca ar fi mai frumos sa-i adaug culori, impreuna cu tine. Si, iata-ma aici... un punct pe o foaie alba, un strop de iubire si insipiratie, ratacit sub miile de stele. O alta simpla zi.
Inca sunt un las, inca scriu bilete si plec, atunci cand nu te pot privi. Si, asta doar pentru a ma bucura de zambetul tau !