Te-ai trezit dintr-o data la sute de metri in pamant, sub carnea amintirilor tale relicve. Ti-a ramas doar o gura de aer care te sufoca... si, ce e de facut? Aprinde-ti candela gandurilor si gaseste drumul inapoi catre toate lucrurile nefacute. Te vei recunoaste in tacerea lor.
Cantitatile egale nu au ramas niciodata aruncate pe marginea trotuarelor... asa ca, are rost sa te intrebi de unde provin lipsurile ?! Toti avem mari interioare ce nu pot fi traversate fara a ineca intai nesigurantele. Esti suspendat in emotii, viu ca o rana, un selenar stand la fereastra propriului spital. Oferi stele ieftine noptilor innourate, privesti peste orasul tolanit in caldura... si, ai o clipa de luciditate. O revelatia taioasa: ai ramas cu nimic.
Dar, e nimicul tau. Aminteste-ti ca licarirea se naste in pietre, iar umbra nu are nevoie de Soare sa respire... si, impleteste-l cu fire de matase, smulse din stralucirea fiecarei zile. Ai orbit din nou, imbracand camasa aceea de culoarea intunericului... si, nu mai poti vedea lumina dinauntrul tau. Insa, o ai, zace in fiecare ! Suntem infirmi, nu vedem intregul. Cautam salvarea fara sa traim. Asa ca, reinvie-ti sufletul chiar daca umbrele sunt prea lungi la distanta. De azi, surprinde-ti zambetul cu o secunda inainte de somnul prin care pici in uitare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu