Povestea nescrisă.

Până acum!, spun hotărât, așezat pe câteva pietre care semănate alături formează un tărâm drag și rădăcinile unui dialog purtat în urmă cu un an. Pe buze-mi ard cuvinte ce se cer mărturisite.
Aici pot să-ți spun, știind că nu vei întreba. Mințile mi le-am pierdut într-o poveste neobișnuită - una ce a reușit să mă urmărească. Te-am schițat până în cele mai mici amănunte. Și-atunci când te-am găsit, am înțeles că lucrarea propriilor gânduri nu mi-a stat împotrivă. Îmi place să cred c-am făcut un pact ce poartă conotația unei enigme care se transformă alteori într-o nebunie precară.
Mă răsucesc și fac alți câțiva pași pe cărarea pietruită...
Aș vrea să poposim cândva aici, alături, sub mărul ce-și revarsă aproape impunător florile în soarele de aprilie. De-ai ști că nu mă pot ține departe de tine. Orb aparent și nebun în taină, îmi propulsez existența depășit de realitate, doar pentru a-mi cerne libertatea sub trăiri nesupuse de timp. Căci din vremea-n care te căutam am știut că mi-ar fi îndeajuns să fii și să fiu.