duminică, 15 septembrie 2013

Prima secundă infinită.

Iubirea a început cu mirosul pielii tale tipărit statornic pe suflet. Era aşternută peste două palme pentru care timpul nu avea forme. Odiseea iubirii a început între braţele tale albe, asemenea unor coperţi ce-mi ocroteau gândurile. 
Treapta ce-o urc acum, e de toamnă. E autobuzul spre care alerg atunci când cerul e tot mai greu şi praful pe care-l fărâm sub tălpi, lăsând urme în contur neregulat pe care, alţi paşi cândva le deformau, aruncându-le în anonimat. Treapta ce-o urc acum, e visul ce mă coboară şi se transformă într-o poveste. Alteori, las cuvintele să-mi biruie umerii şi ştiu că singurătatea s-a aşezat alături, decorată cu propria-mi neputinţă. Şi ştiu, eu sunt altfel. Unii îşi poartă singurătăţile cu ambele mâini, dar mie mi s-au lipit de palme. Am decupat amintirile ca pe nişte fotografii împrăştiate de vântul toamnei. Drumul lor începe dimineaţa, făcând ca viaţa scursă să se desfăşoare între două puncte ce-şi îndeplinesc obligaţiile de rutină. Ultimul elan e puterea de a pune un pas lângă altul în fiecare zi ce urmează. Într-un album cu cinci degete, în care tu eşti pictorul sentimentelor mele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu