- Aici nu mai locuieşte nimeni ! am strigat catre ego-ul ce a dat indignat sa bata in usa inimii mele, descoperind cu uimire insa, ca acum nu mai exista una. Mi-am inclestat mainile reci, repetand iarasi fraza ce-mi devenise parca rugaciune. Ultimul vizitator ma tulburase din nou.
- Mereu aceeasi musafiri nepoftiti ! am strigat pentru a doua oara.
As fi vrut sa nu mai vina nimeni sa ma vada. Nu zac aici, sunt bine ! Am strans atat de multa lumina in jurul meu, incat m-as putea ascunde in ea. E ceea ce mi-am dorit, mi-am atins telul. Vreau doar sa pot privi in liniste spre tot ce mai iubesc.
Am aruncat aproape totul: slabiciune, tristete, egoism, incredere, durere, dorinta, vise, sperante. Am pastrat doar Iubirea, e tot ce mi-a ramas. Si nu, nu am mai asezat-o cu grija la locul ei sigur, de teama sa nu o ratacesc in tot acest haos. Am imprastiat-o in intreaga incapere, si astfel haosul a disparut. E atata liniste acum, aici. Voi presara peretii cu zambetul tau, si-mi voi culege din el fericirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu