sâmbătă, 11 ianuarie 2014

Notă.

9 ianuarie 2014
M-am strecurat atât de aproape, încât îmi era teamă c-ai putea să-mi auzi bătăile inimii. Mi se părea perfect să-ţi şoptesc, să înmulţesc clipele şi să le las să cadă peste noi - apăsat, cald, şovăielnic şi stângaci -, clipele acelea hoinare, cerşite, ce străluceau! Şi-ncet, dar adânc şi flămând totodată, fremătam primindu-ţi glasul, aidoma unui cerşetor care doar... cere! Dincolo de toată tăcerea, distingeam un tipar vechi din care mă hrăneam ca odinioară fără ca tu să desluşeşti misterul, ştiind că eşti acolo şi sperând că, dacă adun ceasurile, vei fi cu un pas mai aproape de mine. Am sfidat timpul sub un număr pregnant - 16:13 pm.

joi, 9 ianuarie 2014

Post Scriptum.

În ce direcţie-ţi alerg prin gânduri,
Cum suflu azi, eu, oare-n pieptul tău?
Străpung amar şi greu, precum străpungi tu-n mine,
Şi-n viaţa toată ce m-a dezvelit de tine?
Poţi să te minţi că nu va fi un noi mereu...?
Doar vocea goală-a sufletelor ne mai leagă,
Abandonate-ntr-un destin meschin!
Ne taie calea zvonuri pe sub cer,
Rescrise-n vers străin - pe post de prizonier,
Pribeag către delir, ce-şi caută alin.

miercuri, 8 ianuarie 2014

Istorii încâlcite.

Mi-e foame nebună - asurzitoare, mai presus de toate - acum când, desculţ sub cerul larg, răsuflarea vieţii trasează o linie incontrolabilă în sus. Mâinile încep să caute dansul frivol ce le-a înlănţuit şi se tânguie, ar vrea să-şi înfingă însetate colţii în versurile unui univers orbitor ce a încremenit surâsuri şi lacrimi. Să fie, oare,  freamătul nemărginirii noastre retrase în vid, temătoare, azvârlită-n absurdităţile unui pământ jilav ce se zvârcoleşte înspre nimic, paralizată de laturile lui strâmte şi fantasmagorii?
Mi-e foame nebună - inertă şi mută - de zâmbetul ei fraged, aparent înşelător, alternând într-un amsamblu de mişcări imprudente, imboldurile entuziasmului cu avântul nostalgiei. Privirea adâncă, tulburătoare ca fiind ultima, adesea pierdută-n mărunţişurile cotidiene. Şi ochii, da, ochii precum smaraldul... ce-mi imobilizau toate gesturile.

Şi care ea? Iubirea. Iubirea fuge uneori, dar rămâne întotdeauna acolo.