Zarea e infinita... asa ca, ti-ai strans cercul de fluturi si frunzele ce bat din verde, intr-un galben pal, in jurul tau. Era prea mult gri astazi pe cer, si ai fi vrut sa poti imprastia putini stropi din albastrul acela invechit, insa ti-ar fi amintit de jurnalul pe al carui pagini putrezite, inca mai danseaza vechii demoni. I-ai tinut prizonieri sub noul acoperis... si totusi, inca le mai auzi vocile in noptile fara Luna. Vor vrea sa-ti cante aceeasi serenada din anii trecuti... dar, pe atunci iti stricasei acoperisul, intr-una din zilele in care te luptai cu lacrimile. Asa ca, uita de Cerul mult prea gri, pentru ca acum nu mai ploua.
Si totusi, ce culoare are sufletul tau azi?
Poate ca e plin de un indigo murdar, dupa ce ti-ai dat seama ca mazgalesti iar pagini, pentru a simti ca existi.
Ti-ai inscriptionat in suflet acele cuvinte si ai mers inainte. E un motto scris cu un sange ce nu a curs niciodata, dar e singura lumina pe care o mai detii. Doar asa poti sta ghemuit in coltul tau de lume... un colt, departe de locul unde candva, alergai pe strazi crezand ca lumea iti apartine.
Inca mai derulezi amintiri naive si invarti intre degete rasul acela plesuv? Stiu ! Doar cand ei nu-ti pot zari ochii !
Erai doar o alta pasare ratacita intr-un decor mult prea diform. Acum, poti pluti deasupra vechiului oras monoton, tinand in palma doar un singur zambet. Si ce? E al tau, e numai al tau!
Si chiar de ti-ai propus sa faci vizite din cand in cand, vei merge pe cararea ingusta din capatul autostrazii, pentru a ocoli praful. Vei sta asezat in fotoliul cel verde, jucandu-te cu fiecare raza ce-ti da tarcoale. Poate ca, ar trebui sa razi cand ii vezi ciocnindu-se de barierele drumului... insa, te multumesti cu singurul tau zambet.
Si, daca nu erai aruncat in gol, nu invatai sa zbori niciodata ! Ti-a fost atat de teama sa pici, incat ai zacut neputincios in praful propiilor vise. Scutura-te mai bine ! Nu vezi ca inca ti-au ramas urme... ? Ai facut deja prea multe vizite in ultima vreme. Esti sigur ca mai ai zambetul in palma... ori l-ai uitat pe undeva?! Aseaza-te, trage-ti sufletul mai aproape si aduna fiecare pas pe care l-ai facut. Descopera locul unde ai alunecat, acopera urma si prefa-te ca nu exista.
Acum stii? Zambetul e la locul lui, nu te-ar putea parasi vreodata ! Acum, ai frunze in par si cuvintele iti miros a vara.
Muzica ti-a speriat sufletul din nou... si totusi, nu te poti desprinde. E de vina neonul cu raze pe care ti l-a lasat... Poti auzi vocile iubirilor eterne, ce inca iti dau tarcoale printre degete.
Ai crezut ca vei atinge Cerul... insa, ai aterizat in bratele timpului, pierdut printre lumini de semafoare si fluturi rataciti pe poteci de padure.
Nu-i nimic, ti-ai spus. Oricum nu mai distingi culorile. Acum, traiesti intr-o lume plina de nuante mute.
Dar, razele s-au strecurat iarasi... desi, pumnii iti sunt stransi.
Nu-i nimic, ai spus. Oricum doar ele ti-au ramas.
Intins pe spate, de aici de sus, ai crezut o clipa ca le vei putea imbratisa si ai zambit.
Si totusi, Soarele va rasari la fel si pentru tine.
Desprinde-ti razele din dansul haotic al timpului... apoi, arunca ceasul.
Astfel, vei uita ca trece.
Si daruieste zambetele tale tuturor.Vezi? Esti... aceeasi tu ca intotdeuna.
Acum, fa-ti timp de inca o imbratisare !La cat mai multe zambete !" La multi ani Stapanei noastre, prea maritei Ika BO$$, Cea care ne inspira ! Ii multumim Ei ca exista ! Ne cerem scuze, dar acest tort este doar putin din ceea ce Tu meriti. Azi, de ziua Ta, Romania face o greseala imensa... Azi, trebuie declarata zi nationala pentru STAPANA NOASTRA si Ei sa i se ofere toata ciocolata. Muritorii de rand trebuie sa scrie poeme inchinate Celei care le este inspiratie ! "
Ma trezesc zburand peste primaveri,
Cautand zile cu patos.
Si miroase atat de bine a Soare !
Calendarul mi-a luat-o razna…
Iar, amintirile nu mai alearga acum nestingherite prin gandurile mele.
Si ori de cate ori e furtuna, imi ascund sufletul in spatele ochilor.
Nu m-am putut abtine sa nu umplu paharul acela pe jumatate plin.
Va da pe afara,
Iar sentimentele diluate vor murdari verdele aerului de vara.
Vantul va face valuri din nou printre suflete, asezandu-le speranta pe gene...
Dar, eu am invatat sa venerez lumina pentru a imi dezgheta pupilele.
Ascunde-ti privirea.
Ma domini !
Ea a spus,
Cuvintele... ele nu pot rani. Noi le lasam sa ne raneasca.
Cu toata aceasta schimbare... nu m-am gandit vreodata ca ametesc. Arunc zambete in jur cu o tentă de nonşalanţă, insa... e doar o imitatie ieftina. Dar, nu ne putem permite să se termine Cerul, cu toate ca Moartea da mana cu toti si în treacat mai i-a cate un suflet. Te-am regasit, cum o fac de fiecare data cand ma intorc. Acum insa, muzica minte cu o voce stinsa, printre atatea ziduri goale ramase... Si ce este în spatele zidurilor? Nimic ! De atunci... e atata liniste. Si vantul inca poartă farâme ale iubirii mele. - Promit ca le voi umple ! am suierat printre dinti. Eu oricum leagan Soarele !Oare tu... ce simti cand te intorci?
Zarea e infinita... asa ca, ti-ai strans cercul de fluturi si frunzele ce bat din verde, intr-un galben pal, in jurul tau. Era prea mult gri astazi pe cer, si ai fi vrut sa poti imprastia putini stropi din albastrul acela invechit, insa ti-ar fi amintit de jurnalul pe al carui pagini putrezite, inca mai danseaza vechii demoni. I-ai tinut prizonieri sub noul acoperis... si totusi, inca le mai auzi vocile in noptile fara Luna. Vor vrea sa-ti cante aceeasi serenada din anii trecuti... dar, pe atunci iti stricasei acoperisul, intr-una din zilele in care te luptai cu lacrimile. Asa ca, uita de Cerul mult prea gri, pentru ca acum nu mai ploua.
