„Regină a regatului meu.”

Te iubesc separat de mine şi de viaţă, departe de speranţe, de lacrimi şi uitare. Te iubesc pe extremităţile sufletului - acolo unde gândul naiv mă poartă într-o abandonare iremediabilă, a cărei limite nu sunt atinse decât de reflexele luminii.

Te iubesc ca un vis crescut sub o rază de soare, ce se topeşte în căldura inimii. Mai mult pentru tot ce-am lăsat în urmă desfrunzit de tine, crescând pentru ce nu ştiu încă fără umbra ta - aşa te iubesc.

Iubirea mea e un cântec fără glas, un zbor fără aripi, surâsul suav şi diafan al eternităţii. La fel cum absorb suflul blând al existenţei ce mă compune, am absorbit greşeli, vise, am adunat flori de pe marginile celor mai adânci prăpăstii, alcătuindu-mă în nefiinţă. Şi-am prins viaţă în delirul dragostei; în orizontul unei Iubiri fără odihnă.

O singură frântură din natura mea, căreia nu-i pot da nici un chip, a stins distanţa, Cerul, şi Pământul; doar căile diferă. Dar am ales să merg pe cea care mă conduce pe culmile tale. M-am risipit în propiul orizont - între idealuri şi credinţe, înălţare şi prăbuşire, pasiuni şi amăgiri -, luându-mi avânt printr-o resemnare ce clădeşte eternul triumf al nefirescului. Şi-am adunat în mine toată dragostea ce arde, am dilatat-o la infinit. Astfel nu moare şi nu creşte, nu curge şi nu se descompune, realizându-se între nimic şi tot.

Şi te iubesc ca toate Iubirile într-una - într-un elan imaterial de lumină şi încântare.

(Titlu inspirat din „Aleph - Paulo Coelho”.)