Nu stiu nici unde sunt si nici cat mi-a ramas de mers, dar sunt asa cum mi-am dorit sa fiu dintotdeauna: intre mine si sentimente, undeva la mijloc.
Si cuprind in privirea-mi fugara caldura fiecarei zilei, pentru a o tine strans apoi, sub lumina rece a noptiilor de toamna.
Si culeg pete de Soare ce miros a tine, si linistea din zborul pasarilor pentru a umple clipele.
Te-am intalnit in zambetul zilei de azi; la fel de calda ca intotdeauna, la fel de plina de diversele culori cu care ma imbeti.
Nu stiu daca ceva s-a schimbat. De nenumarate luni acelasi ritual. Soarele ce se reflecta atat de puternic in ferestrele sufletului meu, ochii mijiti de zi cu care intampin dimineata strecurandu-ma pe balcon, fotografiile aruncate pe birou si aceeasi privire transparenta cu care te zaresc.
Sunt beat de tine. Respir lumina.
Pasii mei tin ritmul, fosnetul frunzelor imi pare cea mai frumoasa muzica, vantul se intrece in triluri... Imi observi cautarea insistenta si te intrebi de ce iubesc ziua ?! Atata zarva, atata agitatie. Dar ziua e tacuta pentru mine; sub pielea mea timpul isi construieste o casa, in mintea mea timpul nu mai exista demult.
Azi am tinut buzele intredeschise numai cat sa-ti spun „Te iubesc”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu