Incerc sa ascund umbra scrumului ramas, ce-mi alcatuieste astazi sufletul ars si consumat in negura greselilor.. in spatele valului de fum al cuvintelor, pe care-l risipesc in aer. Inca exist, desi am murit demult. Nu am stiut nici o clipa ce m-a va astepta aici.. dupa toti acei pasi pe care i-am facut atat de constient; din propia alegere. O alegere controlata de slabiciune, insa. Sau poate am banuit, dar am refuzat sa realizez cu adevarat. Acum.. de aici, din aceasta celula, pot doar privi razele soarelui, de sub care am fugit cu buna stiinta. Inca continua sa-si reverse caldura asupra mea, facandu-ma astfel sa tanjesc si mai mult dupa libertatea si fericirea pe care am inlantuit-o. Facandu-ma sa ma desconsider si mai puternic; dandu-mi seama ca nu merit sa ma bucur de ele. Am ridicat cutitul de buna voie asupra mea, apasand tot adanc.. de parca as fi vrut sa-mi testez limitele dintre viata si moarte. Am jucat jocul nepotrivit si am pierdut. Am pierdut totul, desi continui sa joc ca un las, ascunzandu-ma. Nu pot avea vreo satisfactie, doar pentru ca inca ma aflu in acest joc tradand si castigand murdar. Nu exist, caci nu am forta sa lupt pentru existenta. Mi-e frica sa pierd si mai mult. Mi-e frica sa aleg, iar acum sunt pus sa o fac. Voi ramane in aceasta celula, privind viata cum trece pe langa mine.. ori imi voi gasi puterea sa ies si sa lupt pentru ce am pierdut, cu riscul de a fi invins. Si totusi as fi egoist. Imi merit tortura propiilor pasi prin care m-am abatut din drum. Imi merit rana acelui cutit, pe care l-am indreptat singur asupra mea; nu merit sa ranesc si alt suflet cu el, doar pentru a ma elibera. Prefer sa fiu un sinucigas; nu un criminal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu