5 februarie, 2:35 am
imi arunc cuvintele in propia singuratate... am invatat cu greu sa fac asta. aici, in acest spatiu gol.. port doar vesnica lupta cu gandurile; e o liniste mistuitoare. tacerea e raspunul ce-ti ofera nesiguranta; raspunsul pe care vrei sa ti-l alegi singur, dintre multele posibilitati ce ti se ofera. raspunsul ce vine determinat de propiile stari si dezamagiri. in tot acest haos, am devenit un nonsens. e liniste, dar sufletul meu striga. gandurile-mi alearga prin minte rascolind amintiri, dezamagire si teama. am obosit.. am picat si simt ca lupta mea e in zadar. ma simt mai nesigur ca niciodata. epuizat sa lupt pentru aceleasi vise si dorinte irealizabile, parca. m-am pierdut iarasi in vesnica neliniste ce-mi tulbura intreaga fiinta, devenind una cu ea. si vreau sa strig... sa strig prin cuvinte ! dar ce rost au cuvintele neintelese? ce se alege de un suflet mut? ce ne leaga, inafara vagii amintiri a unor zambete de candva? azi, iubirea noastra e doar o ruina... ce incearca a isi cladi singura inapoi, zidurile vechi.
29 ianuarie, 1:05 am
continui sa ma injectez cu supradoze; poate doar pentru a avea un motiv sa-mi pun apoi aceeasi intrebare iar... si iar. sunt dependent. dependent de a avea de ce fi dependent. cred ca aceasta e fraza cheie pentru lacatul intrebarii de ce fac asta?.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu