Octombrie

Ma simt atat de pierdut... Pierdut in nelinistea ce-mi imprastie sufletul. Am vrut sa ma adun, dar adunandu-ma, te pierd pe tine. Sunt iarasi impartit in mii de bucatele, aruncate printre atatea vise. M-ai intrebat despre sensul acestui drum, mult prea intunecat, al vietii... Mi-ai cerut motive pentru a trai. Tu stii ca eu... Numai eu, stiu cel mai bine ce simti. M-am lasat invins, plangand pierdut pe aceasi melodie ca si tine... Astfel ti-am simtit fiecare lacrima varsata, ti-am simtit durerea. Am traito alaturi, pe aceleasi versuri... Cum te-as putea lasa sa pleci de langa mine? Cum as putea merge singur mai departe...? Nu-mi lasa sufletul sa se stinga, ratacind insetat prin acest desert pustiu ... cand singura alinare o gasesc alaturi de tine ... cand lacrimile ce le varsam impreuna, sunt asemenea picaturilor de ploaie, ce ne sting durerea si dorul.
E un mare gol in mine, ce nu poate fi umplut de nimeni si nimic altceva. E spatiul creeat de tine, e locul tau ... ce l-ai sapat adanc in inima mea candva, ingropandu-te in el apoi. As putea sa o descriu ca pe o sete... O sete intensa ce m-a cuprins. Sufletul meu e insetat dupa ceea ce il poate completa si ceea ce-l poate face sa se simta implinit; dupa tine...

Ti-am spus: Poate ca Cerul e singurul ce ne mai poate aduce aproape unul de celalalt. Singurul ce ne poate uni sufletele, printr-o singura privire. Deci priveste-l... Fa-o impreuna cu mine.

Mi-ai spus: De cate ori vei privi norii, sa te gandesti la mine...

Promite-mi ca nu vei mai pleca de data aceasta. Promite-mi ca nu te voi mai pierde, pana ce vom putea pasi alaturi unul de celalalt, pe acelasi drum... Pana ce pasii ne vor urma sufletele impreuna spre lumina ... departe ... catre soare, pentru totdeauna.

Uneori ... trecutul iti poate completa prezentul.
Uneori ... in umbra lui gasesti lumina ce-ti lipseste.
Uneori...