Am scris:Sunt ca și o sală goală. Pentru cine joc roluri? Pe cine vreau să mint cu adevăruri schiloade?
A fost începutul unei șoapte ce a urlat în mine. Și de atunci are chip. Doar aripile oarbe îmi pot povesti ce n-am știut să văd. Și am scris:
În imaturitatea subtil conjugată la un scandalos egoism, am fugit de îmblânzirea timpului, administrându-mi intravenos o furtună, socialmente irațională. Și-ntr-o singurătate nemăsurabilă, m-am ajutat să găsesc pretexte lascive. Toate lucrurile firești migrau către inimaginabil. Așa am început să trăiesc nicăieri. De restul poveștii, am cumpărat vise.
Îmi este sufletul vinovat de neputința de a trăi cu ușile deschise. Și am scris:
Sunt gol sau nebun, oare? Pentr că, astăzi, uit de sicriul capriciului înnăscut. Nu fac ceea ce am spus, fac ceea ce am vrut să spun. În spasmele regretelor, îmi urlă tăcerea. Și-mi este iubire. De tine, suflet fragil, ce poartă un zâmbet salvat de maturitatea trăită într-un decor șubred, ce încă poartă-n ochi povești dintr-un poem nescris.
Zâmbesc amar. Precum un orb ce se-ntâlnește cu el însuși. Și iarăși, am scris:
Din prea iubire de sine am trăit la întâmplare. Mi-am pierdut răbdarea în cămașa de forță ce-mi precede incurabil nebunia! Mă lepăd de cuvintele ce-mi atârnă-n colțul buzelor, eliberez veșnicia îngrămădită la periferia oaselor mele! Și de restul viselor, cumpăr povestea.
