Cum voi cuprinde complexitatea iubirii în trăirile mele febrile? Întregul între bariele fireşti, ostatic fiind al propiilor neîmpliniri? Am pagini întregi închinate ţie, frânturi de amintiri acordate unui singur fior: de irealitate. Iar când teama îmi smulge singurul adevăr prelungind ecourile speranţelor, lăsând la iveală nesigura-mi mască într-un abis nemilos şi zadarnic, cum voi putea privi amurgul din mine?
De aş găsi cuvinte, ţi-aş descrie sfios imposibilitatea de a nu trăi în cea mai dulce iluzie a eternităţii: iubirea. Şi nici în mine n-am trăit demult; m-am destrămat în infinitul tău. În suava înviorare a agoniei, căutând întinderile unui sfârşit, şi absolutul într-un zâmbet născut din absenţa ta. Şi de îţi fur un gând într-o singură zi, mă simt bogat !
Cuprins de-o viaţă fără înţeles, departe de firesc, în setea mea de fericire... mi-am lăsat sufletul fără pază. Ce mreje m-au legat de lumină astfel? Am căutat liniştea-n tăcerea surdă a viselor, pe crestele lumii, dar am găsit-o în surâsul tău. Atunci am cunoscut iubirea - divinitatea subită ce-am înlănţuit-o între ziduri aspre.
