vineri, 25 mai 2012

Cununi de ani.

Nu ştiu de tu, îmi eşti acum,
Vis efemer ori viaţă!
Poate-adevăr pătat de timp,
Cu temelii de ceaţă?
Dar am făcut din tine cer,
Pe cea mai ştearsă zare...
Şi-ncet, pe-un an întreg de nori,
Eu presărat-am soare!
Am redescoperit tăceri,
Demult apuse-n mine.
Şi-a lor lumină, care azi,
Dăinuie doar prin tine.
De-a pururi voi purta poveşti,
Pe-a mea-ntreagă vecie,
Ce de atâtea amintiri,
Iscat-au nebunie!
Din moartea lor, clădit-am vieţi,
Sub nopţi de ploi cu stele.
Noi veacuri, umede de dor,
Ce te mai poartă-n ele.
Şi-ntr-un zadar, ce azi mi-e tot,
Pecetluit de-o rază,
Un ultim zbor pribeag de noi,
Privirea-mi luminează.
Căci îmi tresari în cale vag,
Mai mult cu orice clipă.
În adieri, cu-alai de cânt,
Pe-a zorilor aripă.
Osânde dulci pe frunte port
Tu, de-mi eşti asfinţitul.
Pe voci de îngeri voi călca,
Să-ţi gust, iar, infinitul.
Dragostea-mi este chip de lut
Nu va putea să poarte,
Pe braţele-i veşmânt etern,
Poveri, pe margini sparte.
O, şi de aş putea găsi,
Refugiu-n tragedie!
Pe pagini care rispipesc,
Fărâmi de nebunie...
Spre-ntinderi blânde îmi înclin,
Acum, naivitatea.
Se-ntinde viaţa-n faţa mea,
Se-ntinde, dar, şi moartea!
Din doru-mi de nemărginit
Şi-atâta nemurire,
Beţia lumii-ntregi o port,
Făgăduind iubire.
S-au vestejit deasupra mea
Şi timpul, şi dorinţa.
Ca un dezastru milostiv,
Ce-mi mistuie fiinţa.
Dar agăţatu-m-am de tot,
Să vieţuiesc furtunii.
Tulpini de nori întrezăresc,
De-aici, din vârful culmii.
Adesea-n prăbuşirea mea,
Am fost ţărână vie.
Pământ şi cer să îţi pot da,
Şi-o viaţă dintr-o mie!
Mireasma vremii ce-a trecut
Pe-o ramură de stele,
Cu tine m-a încununat,
Păstratu-te-am în ele!

7 comentarii:

  1. Lipsită.de.tine2 iunie 2012 la 12:17

    Uau... asta e cea mai superbă chestie pe care ai scris-o vreodată...

    RăspundețiȘtergere
  2. Iti multumesc din suflet! >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lipsită.de.tine3 iunie 2012 la 05:25

      Îmi mulţumeşti pentru ce?
      Decât să-ţi pierzi vremea răspunzându-mi, mai bine mai scrie ceva <3.

      Ștergere
    2. Eram oarecum sigur ca vei intreba de ce-ti multumesc. :))
      Pentru apreciere si, mai ales incurajare! Pentru ca, conteaza!

      P.S: Sa mai scriu si altceva, ori sa continui "imnul"? ;))

      Ștergere
    3. Lipsită.de.tine10 iunie 2012 la 12:01

      Fă-le pe amândouă.
      Ştiu că eşti în stare...
      [:(]

      Ștergere
  3. A apus si targul
    E nici cald, nici frig
    Si indoaie vantul
    Borta la covrig...

    RăspundețiȘtergere