Poem.

În ce-adieri, blânde şi aspre,

Îmi scalzi tu sufletul, zâmbind?

Spre ce atingeri făr` de viaţă

Ca să tânjesc mă faci, iubind?

De calc pe frunzele-mi uscate

În dinadins să-ţi calc pe urme,

Şi-mi leagăn valurile toate

Tristeţea, braţele-ţi să-mi curme.

O, dulcele meu răsărit !

Ce mi te-ai aşezat pe faţă

Şi-n fiecare val de noapte,

Trezit-ai altă dimineaţă !

Dezleagă noduri care poartă

Seninul tulbure ce vine,

Căci am pornit iarăşi, şi-alături,

Vibrează sufletu-mi de tine !

O viaţă-am pus într-o sclipire,

De când mi-ai presărat-o-n cale.

Şi-o dragoste doar în surâsul,

Născut pe buze - ale tale.

De strigătul mi-a fost prea palid,

Iar să te chem n-aveam putere,

Împrăştiatu-te-am în şoapte,

Ca pe o blândă mângâiere.

Iartă-mi apusurile - toate !

Când norii mi-au pândit lumina...

Căci răsărit-am iar din tine,

Şi-acoperitu-mi-am ruina.

Iartă, când inima-mi nu ştie,

Deplin, iubire să-ţi ofere !

Şi contopindu-se-n murire,

Desfrâul lacrimilor cere.