În ce-adieri, blânde şi aspre,
Îmi scalzi tu sufletul, zâmbind?
Spre ce atingeri făr` de viaţă
Ca să tânjesc mă faci, iubind?
De calc pe frunzele-mi uscate
În dinadins să-ţi calc pe urme,
Şi-mi leagăn valurile toate
Tristeţea, braţele-ţi să-mi curme.
O, dulcele meu răsărit !
Ce mi te-ai aşezat pe faţă
Şi-n fiecare val de noapte,
Trezit-ai altă dimineaţă !
Dezleagă noduri care poartă
Seninul tulbure ce vine,
Căci am pornit iarăşi, şi-alături,
Vibrează sufletu-mi de tine !
O viaţă-am pus într-o sclipire,
De când mi-ai presărat-o-n cale.
Şi-o dragoste doar în surâsul,
Născut pe buze - ale tale.
De strigătul mi-a fost prea palid,
Iar să te chem n-aveam putere,
Împrăştiatu-te-am în şoapte,
Ca pe o blândă mângâiere.
Iartă-mi apusurile - toate !
Când norii mi-au pândit lumina...
Căci răsărit-am iar din tine,
Şi-acoperitu-mi-am ruina.
Iartă, când inima-mi nu ştie,
Deplin, iubire să-ţi ofere !
Şi contopindu-se-n murire,
Desfrâul lacrimilor cere.
