Din zilele in care pot fugi de mine.De ce zambesc ?! Dupa tot acest timp in care m-am luptat sa tin strans fiecare clipa in palma sufletului, crezand ca-mi apartine... am realizat ca nu am nimic, inafara amintirii ei. Dupa tot acest lung timp, in care m-am luptat sa adun fiecare frunza imprastiata de suflarea vantului... Si acum zambesc usurat de povara acestui timp, si de greutatea ce am purtat-o pe umeri din dorinta de a detine ceva. Sunt primii mei pasi spre libertate. Azi am invatat sa zbor, purtand in suflet fericirea ei.
La inceput a fost o schita vaga si nedefinita. Imi era greu sa o privesc. I-am dat contur cu teama, insa miscarea degetelor mele s-a intiparit atat de puternic, incat reflexul ei m-a urmarit de cate ori am picat. Si de cate ori am simtit durere, a fost obsesia ce m-a eliberat. Am deschis larg bratele si am privit spre tot ceea ce candva imi reprezenta fericirea. La tot ce am dat astazi drumul.
Am invatat sa-mi conturez numele tau pentru totdeauna in suflet, asa cum ti-am promis.
Aia e mana mea! :)) Si floriceaua mea pe care am primit-o de la tine, evident. :>
RăspundețiȘtergereTotusi, ce ar vrea sa insemne mai exact postul asta? :D
Intreb ptr. ca, eu care sunt obisnuita sa citesc totul printre randuri, printre vorbe, printre gesturi, il gasesc destul de abstract... Sau, cel putin, doar cred ca il gasesc asa.
Stii doar ca eu am, ca de fiecare data, supozitiile mele, supozitii care nu asteapta decat sa fie confirmate. :)
Nu esti prima care ma intreaba :>
RăspundețiȘtergereAm sa-ti explic pe mess >:D< Si l-am facut mai abstrac decat de obicei, intradevar ;)) Dar nu neaparat intentionat, ci asa mi-a iesit. Hai, recunoaste ca de fel scriu abstract :D Sau, cel putin uneori.
Neah...
RăspundețiȘtergerePtr. mine, cel putin, nu e abstract. :)